Orice poveste bună începe cu „A fost odată”. Și a noastră la fel.
Capitolul 1
A fost odată, într-un sat de sub munte, unde dealurile sunt verzi și fântânile scârțâie a cântec, un bunic cu barbă albă ca neaua și căciulă de miel. Copiii din sat îi spuneau simplu: Povestitorul.
Într-o iarnă geroasă, pe când căuta prin pod niște nuci uitate, Povestitorul a dat peste o ladă veche, pictată cu flori și cu romburi roșii. Când i-a ridicat capacul, din ea a ieșit un miros de hârtie și de vremuri bune.
Capitolul 2
În ladă dormeau, frumos așezate, o scenă de lemn cu cortină de catifea roșie, o carte de povești cu colțurile roase de atâta citit și o mulțime de personaje decupate din hârtie colorată.
Era acolo o capră cu șorț cusut și trei iezi zburdalnici, un lup cu cojoc maro, un cocoș mândru, un urs cam fudul și o vulpe tare șireată. Toate fuseseră făcute cu foarfeca și cu multă răbdare de bunica lui, care le spunea povești copiilor pe vremea când nu erau nici televizoare, nici telefoane.
Capitolul 3
Povestitorul a șters praful de pe scenă, a pus lumânări de-a lungul ei și, chiar în seara aceea, i-a chemat pe copiii din sat în tindă. Când s-a ridicat cortina și capra a cântat „Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți!”, toți și-au ținut răsuflarea.
De atunci, în fiecare seară, tinda se umplea de copii, de râsete și de „Încă una, bunicule, încă una!”. Iar Povestitorul nu se lăsa rugat de două ori.
Capitolul 4
Într-o zi, o fetiță i-a pus o întrebare care l-a făcut să se scarpine în barbă: „Bunicule, dar copiii de la oraș și cei plecați departe, cine le spune lor povești?”
Povestitorul s-a gândit o noapte întreagă. Dimineața și-a luat teatrul în spate, cartea sub braț și a pornit la drum. Așa a ajuns Teatrul cu Povești pe ecran, ca să-și ridice cortina pentru toți copiii, oriunde s-ar afla: acasă, la bunici, la grădiniță, în mașină sau departe de țară.
Capitolul 5
Astăzi personajele de hârtie vorbesc și se mișcă, dar au rămas la fel de meșteșugite ca odinioară: fiecare pare decupat din carton colorat, cu ii cusute, romburi și flori ca pe straiele bunicilor. Poveștile sunt spuse cât mai aproape de textul lui Ion Creangă și al celorlalți mari povestitori, iar momentele prea aspre sunt doar sugerate, ca să nu sperie pe nimeni.
Și pentru că Povestitorul a văzut cât de mult le plac celor mici ghicitorile și socotelile, a mai deschis o carte: Cartea Fermecată, un joc în care Zmeurel, un pui de zmeu roz ca zmeura, îi poartă pe copii prin fișele de lucru, transformate în aventuri.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.
