Poveștile lui Ion Creangă au ceva ce puține cărți mai au: miros de sat, umor și o limbă românească savuroasă, plină de vorbe pe care copiii nu le mai aud aproape nicăieri. Tocmai de aceea merită spuse de mici, cu răbdare și în ordinea potrivită.
Pe scurt, cine a fost Ion Creangă
Ion Creangă s-a născut în 1837, la Humulești, lângă Târgu Neamț, și a murit în 1889, la Iași. A fost învățător, a scris manuale pentru școlari și a rămas în literatura română prin Amintiri din copilărie și prin poveștile lui, scrise ca și cum ar fi spuse cu glas tare, la gura sobei.
Pentru cei mici (3–5 ani): povești scurte, cu animale
La vârsta asta, copiii iubesc poveștile cu animale care vorbesc, cu un cântec sau o replică ce se repetă și cu un final limpede, în care binele câștigă.
- Capra cu trei iezi: cântecul caprei se învață repede, iar iedul cel mic e un erou pe măsura lor.
- Punguța cu doi bani: cocoșul care strigă „Cucurigu! Boieri mari, dați punguța cu doi bani!” e preferatul multor copii.
- Ursul păcălit de vulpe: scurtă, amuzantă și cu o explicație hazlie pentru coada scurtă a ursului.
Pentru 5–7 ani: povești cu tâlc
Copiii mai mari pot urmări povești mai lungi, cu oameni și fapte puse față în față: hărnicia și lenea, bunătatea și lăcomia.
- Fata babei și fata moșneagului: un drum cu încercări și o lecție frumoasă despre cum ne poartăm cu ceilalți.
- Soacra cu trei nurori: amuzantă, dar cu momente pe care e bine să le povestiți împreună și să le discutați.
- Povestea porcului: un basm fantastic, lung, numai bun de spus în mai multe seri.
Pentru școlari: poveștile mari
Ivan Turbincă, Dănilă Prepeleac sau Povestea lui Harap-Alb sunt mai lungi și mai complicate. Se potrivesc copiilor care deja citesc sau celor care ascultă cu drag povești în episoade.
Cum explicăm cuvintele vechi
Nu le scoateți din poveste: sunt jumătate din farmecul ei. Opriți-vă doar la cele de care copilul întreabă și explicați-le pe scurt. Câteva exemple:
- cumătru, cumătră: un prieten apropiat al familiei;
- tindă: holul de la intrarea în casa țărănească;
- hazna: locul unde își ține boierul banii;
- copcă: o gaură făcută în gheața de pe apă.
Cum le spunem, ca să le placă
Folosiți voci diferite pentru personaje, lăsați copilul să completeze replicile pe care le știe și nu vă temeți de repetiție: a zecea oară când aude aceeași poveste, copilul descoperă alte lucruri. Dacă vreți să le vadă și ca la teatru, toate poveștile de mai sus sunt pe scena noastră, la Teatrul cu Povești.
