Lupul care păcălește iezii, vulpea care îl trage pe sfoară pe urs, baba care își alungă fiica vitregă: poveștile clasice sunt pline de personaje „rele”. Mulți părinți se întreabă dacă nu cumva ar fi mai bine să le sărim. Noi credem că nu, dar că merită spuse cu grijă.
De ce au poveștile personaje rele
Pentru că fără lup nu ar exista iedul cel mic și isteaț, iar fără boierul lăcom nu ar exista cocoșul curajos. Personajele rele dau poveștii o problemă de rezolvat, iar copilul vede, în siguranță, cum binele găsește o cale. Poate simți puțină teamă într-un loc călduț, lângă voi, și află că frica trece.
Ce putem face ca părinți
- Urmăriți reacția copilului. Dacă se ascunde sub pătură, opriți-vă și întrebați-l ce simte.
- Numiți emoțiile. „Lupul e lăcom și viclean” sau „baba e invidioasă” îl ajută să înțeleagă de ce fac personajele ce fac.
- Amintiți-i că e o poveste. La noi, lupul e o păpușă din hârtie cu cojoc maro: nu e un lup adevărat.
- Vorbiți despre urmări. „Ce a pățit ursul pentru că a crezut tot ce i-a spus vulpea?” e o întrebare mai bună decât o predică.
- Jucați povestea. Copiii adesea vor să fie chiar lupul. Lăsați-i: în joc, își dau seama ce simte fiecare personaj.
Ce facem noi la Teatrul cu Povești
Păstrăm textul original, dar momentele prea aspre pentru copiii de 3–7 ani sunt doar sugerate, nu arătate. Lupul e mai mult caraghios decât fioros, iar finalurile sunt limpezi: cine a greșit își primește lecția. Puteți vedea cum am făcut asta în Capra cu trei iezi sau în Fata babei și fata moșneagului.
Întrebări bune după o poveste cu un personaj rău
- De ce crezi că s-a purtat așa?
- Ce ar fi trebuit să facă altfel?
- Cine l-a oprit și cum?
- Tu ce i-ai spune dacă l-ai întâlni?
Suntem oamenii din spatele cortinei: alegem poveștile, le spunem aproape de textul autorilor, le dăm voce și le animăm în hârtie decupată, pentru copiii de 3–7 ani. Articolele de aici pornesc de la ce vedem și auzim la fiecare episod.
Povestea noastră
